• EUR 4.6686
  • USD 4.0026
  • GBP 5.3249
  • CHF 4.0461
  •     

Cum vede europarlamentarul Dan Nica rezolvarea problemelor din PSD

Președintele Organizației Județene Galați a PSD, europarlamentarul Dan Nica susține, într-un comunicat de presă remis redacţiei, că o organizare cât mai rapidă a Comitetului Executiv Național al PSD (CEx) este cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă partidul în acest moment.
„Cred că PSD se află într-o situație deosebită datorită unor probleme de natură internă pe care doar noi putem să ni le rezolvăm. Consider că aceste probleme se datorează unor carențe de comunicare internă, dar și unor influențe exterioare interesate. Din aceste motive consider că orice zi de întârziere în convocarea Comitetului Executiv Național al PSD nu poate fi decât nocivă pentru evoluția viitoare a partidului. Colegii mei de partid mi-au transmis că trebuie să rezolvăm urgent toate problemele noastre interne, iar atmosfera din partid să revină la echilibru și calm așa cum este normal”, declară Dan Nica în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, eurodeputatul Dan Nica s-a aflat în aceste zile la Galați, unde a avut mai multe întâlniri cu membrii Organizației Județene PSD din acest județ.

Cele mai citite