• EUR 4.6599
  • USD 3.8182
  • GBP 5.2494
  • CHF 3.9533
  •     

Bezna minţii: vaca-n târg şi coasele în grevă! GAFELE anului 2017 (FOTO)

Strigătoare la cer, ridicole, absurde sau pur şi simplu doldora de indolenţă, iată care au fost cele mai mari gafe ale anului 2017! Văcuţele au păscut idilic gazonul proaspăt de pe scuarul central al bulevardului Galaţi, asfaltul străzii Traian a fost spart la patru zile după inaugurare, oraşul a zăcut îngropat în bălării în vreme ce şeful motocoaselor se ruga să nu mai plouă, iar gălăţenii s-au scăldat într-o copaie de cauciuc, deşi noul investitor de la Plaja "Dunărea" le promisese un bazin.
"Cele rele să se spele, cele bune să se-adune!", este una dintre urările pe care gălăţenii şi le-au făcut la intrarea în 2018. Tocmai pentru ca să râdem de rele şi să nu se repete în 2018 vă propunem un top al gafelor care au marcat anul care a trecut.
Dorel de strada Traian
Patru zile, atât a rezistat asfaltul pe strada Traian, pe segmentul proaspăt lărgit la patru benzi şi redeschis circulaţiei! Pe urmă a venit Dorel şi l-a tăiat, nemilos, cu flexul. Pentru ce? Pentru montarea unor componente ale sistemului inteligent de management al traficului.
Pe scurt, istoria a fost cam aşa: pe 14 iulie, pe înserat, strada Traian a fost redeschisă traficului rutier, după ce finalizarea lucrării fusese programată, iniţial, şi amânată pentru 15 iunie, şi respectiv, 15 iulie. Pe 18 iulie, strada a fost blocată parţial, spartă şi apoi peticită.
Situaţia, strigătoare la cer, n-a fost trecută cu vederea, primarul Ionuţ Pucheanu anunţând că vor răspunde financiar toţi cei vinovaţi, de la diriginta de şantier şi până la constructor.
Iarba verde de acasă
Nişte văcuţe păscând tacticoase covorul de gazon proaspăt pus pe scuarul central al bulevardului Galaţi, aceasta a fost una dintre imaginile idilice devenite virale pe Facebookul gălăţenilor (foto sus) . Vinovat de ispravă a fost găsit un cetăţean din Folteşti, care a şi fost amendat cu 400 de lei, pe motiv că nu şi-a putut stăpâni animalele, care au dat iama în gazon. Adevărul este că vitele n-au putut răbda la vederea unui spaţiu verde aşa de frumos, dichisit şi civilizat! Nu ca bălăriile care au sufocat oraşul o vară întreagă! Şi în vreme ce oamenii se plângeau că or să iasă balauri, nu şerpi din jungla urbană, şeful motocositorilor, directorul Gospodărire Urbană, dădea vina pe vreme şi pe lene: "Încerc să mobilizez echipajele, astfel încât să intervenim în toate cartierele. E drept, însă, că şi vremea a ţinut cu bălăriile. Am ajuns, personal, să mă rog să fie secetă, pentru că altfel ne vor năpădi bălăriile din două în două săptămâni, toată vara".
Licitaţii anulate în serie
În loc de modernizare, strada Basarabiei, pe tronsonul cuprins între arterele Traian şi Mihai Bravu, s-a ales cu un şir de licitaţii anulate. După prima procedură, iniţiată pe 13 ianuarie şi anulată pe 26 ianuarie, autorităţile au ajuns la concluzia că linia de tramvai trebuie scoasă şi nu reabilitată. Au refăcut documentaţia, pe 5 octombrie au lansat licitaţia, iar patru zile mai târziu au cerut anularea. Motivul? Din neglijenţă, funcţionarii din Primărie au urcat vechii indicatori ai investiţiei, care conţineau refacerea liniei de tramvai! Că Dorel mai face şi hârtii, nu doar dă cu târnăcopul şi flexul…
Cazul nu e singular! Şi pe strada Anghel Saligny, între Basarabiei şi Siderurgiştilor, autorităţile s-au jucat de-a tramvaiul, dar, după o licitaţie anulată, măcar s-a finalizat investiţia. Fără tramvai!
Cea mai mare cacealma
De-a lungul anului, gălăţenii, dar şi autorităţile locale au mai avut parte de păcăleli, dar o cacialma precum Plaja "Dunărea", rebotezată "Jungle Splash", mai rar! Concret, în aprilie 2017, când Primăria a concesionat zona de agrement, prin negociere directă, pentru 49 de ani, investitorul, firma bucureşteană Karan Business&Finance SRL le-a promis gălăţenilor că vor avea parte, de la 1 iunie, de condiţii decente de plajă şi de un bazin în care să se scalde. Şi, pentru că n-a putut repara niciun bazin, le-a oferit oamenilor, pentru bălăceală, două "copăi" din cauciuc, instalate pe plajă.
Primăria a fost nevoită să ameninţe cu rezilierea contractului, dar nu pentru ridicolele piscine, ci pentru că investitorul nu-şi plătea obligaţiile financiare asumate. În cele din urmă, municipalitatea şi-a încasat banii, dar problema de fond a rămas. Dovadă declaraţiile primarului Ionuţ Pucheanu, făcute la finalul anului: "Un contract-cadru extraordinar de bine făcut îl avem la Plajă, unde stăm ca băbălăii, ne uităm unii la alţii şi spunem că n-avem ce face! Ce măsuri de constrângere a celui care nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale avem noi? Îi trimitem notificări? Pe bune? Face avioane din ele! Primăria Galaţi nu-şi poate gândi un contract unde să nu fie ciuca bătăilor?". Se pare că nu... Rămâne de văzut ce surprize ne va rezerva "Jungle Splash" anul acesta.
Strategie pentru 2025
Galaţiul are o Strategie de dezvoltare până în 2025, dar aceasta, până să ajungă în forma finală, a fost întrecere de aberaţii. Pe când se afla în consultare publică, aflam, din paginile documentului, că "Oţelul Galaţi joacă regulat în Liga I"! Şi că "de-a lungul vremii, în Galaţi, şi-au făcut apariţia cluburile sportive, deservind multe ramuri sportive: fotbal, rugby, baschet, volei, handbal, hochei, popice, canotaj(!), judo, înot, alte sporturi, dar şi că în municipiu există şapte(!) stadioane de fotbal! Pe lângă asemenea gogomănii, faptul că SC Gospodărire Urbană devenise "Gospodărire Comunală", ori că oraşul are o "poziţie excentrică" în ceea ce priveşte transportul, nu că e complet izolat, păreau doar "licenţe poetice". Un fapt straniu se petrecea atunci când cursorul atingea stema Galaţiului de pe prima pagină a strategiei: explicaţia fotografiei era "stema-botosani1".
Dezbaterea Strategiei a semănat mai mult cu o şezătoare, în care unii nu se mai opreau din vorbit, iar alţii n-au găsit nimic de spus. Dezinteresul a fost major: doar 27 de persoane, în majoritate şefi de instituţii publice, au participat, dintre care o singură consilieră locală - Marcela Costea (PSD), chit că aleşii trebuiau să aprobe strategia. Mai mult, prezentarea strategiei s-a făcut "pe întuneric", pentru că, la un moment dat, furnizarea curentului electric s-a întrerupt, aşa că adio imagini videoproiectate, adio microfoane!
Strategia ar fi trebuit aprobată în iulie, dar primarul Ionuţ Pucheanu a preferat să o retragă de pe ordinea de zi: "Cei care au realizat-o au găsit şi o sursă de inspiraţie… prea multă inspiraţie, inclusiv sigla, aşa cum bine spuneţi…". Revizuită "pe ici, pe colo şi în părţile esenţiale", după cum a explicat edilul, Strategia a fost, în cele din urmă, adoptată în luna august.
Aleşii au greşit "andrisantul"
O decizie luată de aleşii locali i-a pus pe jar pe locatarii unei străzi întregi. Aceştia s-au trezit, fără ca nimeni să-i întrebe dacă sunt de acord, că trebuie să-şi schimbe actele de identitate şi nu numai, pe motiv că numele străzii pe care locuiesc a fost schimbat.
Concret, aleşii au decis ca aleea Mercur să devină strada Colonel Boyle. După o lună, consilierii şi-au abrogat propria hotărâre, care prevedea clar că e vorba despre revenirea la numele iniţial al aleii Mercur. Toate bune şi frumoase, numai că aleşii locali greşiseră… strada: "Era vorba despre un segment mult mai mic, undeva pe strada Portului, la "Panoramic", şi de aici a pornit toată neînţelegerea", a explicat consilierul local PSD Zanfir Ilie, unul dintre iniţiatorii deciziei. Care nu se ştie dacă va mai fi luată vreodată!
N-am avut lumină, ci luminiţe
Paradoxal, gălăţenii au avut, în 2017, luminiţe de sărbători înainte de a avea lumină pe străzi! Fără tăgadă, dintre toate disfuncţionalităţile, cel mai greu de îndurat a fost bezna care a domnit trei luni de zile pe străzile oraşului! Şi care nici acum nu s-a dat dusă.
Pe 11 septembrie, când contractul cu SC Total Strada, firma care, în ultimii doi ani, s-a ocupat de mentenanţa iluminatului public, oraşul suferea deja din cauza iluminatului deficitar. După o licitaţie anulată şi alta prelungită, autorităţile au stat cu sufletul la gură de teamă ca nu cumva să se ajungă din nou la anulare! Interesant este că firma ale cărei contestaţii au anulat prima procedură şi au prelungit-o pe cea de-a doua, a primit misiunea de a readuce lumina pe străzi în oraşul rămas, în tot acest răstimp, pe întuneric.
Prin urmare, trofeul de regină a gafelor ar putea fi decernat pentru mentenanţa iluminatului public. De care autorităţile ar trebui să se îngrijească deja! Nu de alta, dar contractul cu noul operator, atribuit în noiembrie, e valabil doar şase luni! Şi va fi nevoie de o nouă licitaţie...
Mistere în Parcul Industrial
După ce, încă de la înfiinţare, a zăcut pustiu, administraţia locală s-a trezit "din senin" cu un misterios concesionar al întregii suprafeţe a Parcului Industrial! Inclusiv a terenului de 16,8 hectare care fusese transmis înapoi, la Zona Liberă, la începutul anului 2017, pentru putea fi realizată o investiţie de către o companie pe care primarul Ionuţ Pucheanu s-a angajat să o păstreze secretă. Aşa că soarta Parcului Industrial a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Galaţi, în două dosare. Pe de o parte, firma ucraineană VVK Euro Tehnologic SRL, care a concesionat, pentru 42 de ani, tot Parcul Industrial, contestă hotărârea prin care suprafaţa acestuia a fost redusă cu 16,8 hectare. Pe de altă parte, Municipiul Galaţi cere nulitatea respectivului contract de concesiune, încheiat după ce suprafaţa Parcului fusese redusă la doar cinci hectare. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns...
O mizerie de locuinţă de serviciu
Geamuri sparte, pereţi coşcoviţi, mizerie cât cuprinde, aşa arăta, într-o postare pe Facebook, locuinţa de serviciu primită de un medic gălăţean. Chiar dacă postarea a fost ştearsă, primarul Ionuţ Pucheanu a reacţionat. Şi-a prezentat public scuze şi a demis-o pe şefa serviciului Fond Locativ, explicând că a prezenta drept bune de locuit nişte apartamente neigienizate, după ce au fost eliberate de chiriaşi, reprezintă ori rea credinţă ori incompetenţă!
Angela Merkel, substituită lui Adolf Hitler
O gafă monumentală s-a petrecut la "Modern Movie Festival", la proiecţia filmului "Allied". Spectatorii au fost realmente şocaţi când au citit traducerea mesajului "Cheers, Adolf!" - "Noroc, Adolf!" (cu referire clară la Adolf Hitler) scris pe nişte obuze, pregătite pentru a fi lansate asupra trupelor germane, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ei bine, traducerea care a apărut pe ecran în acel moment, în cadrul subtitrării, a fost "Salutare, Merkel!". Adică actualul cancelar al Germaniei, Angela Merkel! O gafă care s-a produs, la un eveniment cultural, în anul 2017, într-un oraş al unui stat membru al Uniunii Europene şi care ar fi putut provoca un incident diplomatic...
Smaranda Brăescu, confundată cu Amy Johnson
Primăria Tecuci i-a acordat, post mortem, cetăţenia de onoare Smarandei Brăescu şi a organizat un miting aviatic cu numele ei chiar în ziua în care s-au împlinit 120 de ani de la naştere şi 85 de ani de la realizarea recordului mondial la saltul cu paraşuta. Doar că, pe afişul oficial al evenimentului, pe invitaţii şi pe bannerul de la tribuna oficială, în loc de chipul Smarandei Brăescu a apărut fotografia aviatoarei britanice Amy Johnson.
{gallery}gafe-2017{/gallery}

Cele mai citite